Dovada că USR una semnează cu PNL și alta votează cu PSD

USR a preferat la Mătăsari o alianță cu PSD, cu toate că, anterior, semnase un protocol de colaborare cu PNL pentru a susține un consilier local liberal pentru postul de viceprimar. Useriștii chiar au anunțat pe pagina de socializare că la Mătăsari va fi constituită o majoritate în jurul PNL-USR.

„De acum încolo lăsăm campania electorală în urmă și începem să construim împreună privind spre viitor.

Echipa USR va merge în Consiliul Local Mătăsari pentru a rezolva problemele comunei. Pentru acest lucru am primit votul cetățenilor.

Oamenii așteaptă rezultate!

De aceea, politica noastră va fi una bazată pe proiecte și transparență totală în tot ceea ce întreprindem. Vom menține un dialog permanent cu cetățenii  prin întâlniri lunare la sediul USR Mătăsari, înainte de fiecare ședință a Consiliului Local.

Totul în interesul general al Comunei Mătăsari!!!

Imediat după alegeri am avut o întâlnire cu  membrii USR Mătăsari, unde am hotărât în unanimitate să încercăm o majoritate în Consiliul Local Mătăsari împreună cu PNL.

Ieri am avut o întâlnire cu consilierii PNL, care la fel ca noi își doresc o colaborare  în Consiliul Local pentru a forma o majoritate simplă și sănătoasă.

Astfel, vom decide împreună Viceprimarul Comunei Mătăsari!

Acum mai mult ca oricând trebuie să lăsăm orgoliile politice deoparte și să profităm de această majoritate simplă pe care o avem în Consiliul Local, pentru a putea implementa proiectele noastre!

#startimplicare

#stopnepăsare”, conform unei postări a USR Mătăsari pe pagina de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com