Două plângeri penale pe numele protestatarului de la ITM

Protestatarul care s-au urcat să protesteze pe acoperișul ITM Gorj s-a ales cu două plângeri penale. Acesta mai are la activ un dosar penal pentru ultraj.

„Ca urmare a evenimentelor din ultimele zile, revenim cu următoarele precizări:

– Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, alături de funcționari publici din cadrul instituției, au înaintat două plângeri penale față de C.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, incitare la ură sau discriminare, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice,  conform articolelor 322, 369, 371 din Legea 286/2009 republicată, cu modificările și completările ulterioare privind Codul Penal, sus-numitul fiind soțul reprezentantului legal al unui angajator sancționat contravențional de către inspectorii de muncă;

– totodată, cu privire la aceeași persoană, organele judiciare penale efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, conform articolului 257 din actul normativ mai sus-menționat.

„Reiterăm faptul că Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va sancționa nediferențiat angajatorii care încalcă legislația muncii în vigoare și va lua măsurile legale ce se impun împotriva persoanelor care încearcă să intimideze personalul din cadrul instituției și să prejudicieze imaginea acesteia”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com