Două persoane, decedate în accidente de muncă în Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a deschis două dosare de cercetare accident de muncă mortal, ca urmare a două evenimente soldate cu decesul a două persoane de sex masculin.
Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, tatăl a doi copii minori, în timp ce presta activitate fără forme legale de angajare pentru un angajator din comuna Țânțăreni, într-un parchet aparținând Ocolului Silvic Turceni, și-a pierdut viața în data de 02.03.2021, în jurul orelor 9:50, în timp ce tăia un arbore din parchet. Acesta, în cădere, a lovit un alt arbore ce a căzut, provocând astfel decesul victimei.
La fața locului s-au deplasat doi inspectori de muncă pentru a stabili împrejurările și cauzele care au determinat producerea acestuia, precum și măsurile care se impun a fi luate în perioada următoare.
Un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu funcția de subinginer, salariat al unui angajator cu sediul în Municipiul Craiova, ce are punct de lucru în Județul Gorj, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, după ce i s-a făcut rău și a căzut din picioare în dimineața zilei de 01.03.2021, ora 8:00, decedând în cursul nopții aceleiași zile, a declarat George Octavian Romanescu, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com