Doi tineri din Motru au ajuns în arest după ce au vrut să fure o maşină. Au distrus alte două autovehicule.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi ieri de un bărbat, de 54 de ani, din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns, cu chei potrivite, în autoturismul său, parcat pe Aleea Zambilelor, din Motru, iar în încercarea de a-l sustrage, la plecarea de pe loc au fost provocate avarii la alte două autoturisme parcate alături. Polițiștii criminaliști au efectuat cercetarea locului faptei, continuându-se investigaţiile în vederea identificării autorilor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, în scop de folosință. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, au fost identificaţi doi tineri, de 18 respectiv 16 ani, din municipiul Motru, bănuiți de săvârșirea faptei. Polițiștii au luat măsura reţinerii celor doi, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Aceștia urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere corespunzătoare, în cursul zilei de astăzi.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com