Doi pompieri de 46, respectiv 18 ani, tată şi fiu, salvează vieţi umăr la umăr

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Gorj are în echipă doi pompieri tată şi fiu, plutonierul adjutant Stanciu Stanciu, de 46 de ani, şi fiul său, Cătălin Stanciu, de 18 ani. Fiul a dorit cu orice preţ să devină pompier şi să salveze vieţi şi bunuri, alături de tatăl său. Cătălin Stanciu a intrat recent în echipa ISU Gorj.

„Tată și fiu în familia noastră! Tatăl, domnul plutonier adjutant Stanciu Stanciu, are 46 de ani, iar ultimii 26 și i-a dedicat salvării de vieți. Când îți trăiești copilăria lângă un tată erou, care în fiecare zi își riscă viața pentru a-și ajuta semenii, îți dorești să ajungi ca el…îți dorești să trăiești și tu demnitatea și onoarea militară și să profesezi în cea mai nobilă misiune…aceea de a salva vieți și bunuri. Același lucru l-a făcut și domnul sergent major Stanciu Cătălin care la 18 ani a ales să-și dedice viața salvării de vieți. Face acest lucru de aproape 4 ani, sub comanda și supravegherea atentă a tatălui său, iar acest lucru nu este nici pe departe un favor, exigențele tatălui fiind foarte mari, pentru că orice tată își dorește ca fiul său să fie cel mai bun și să obțină cât mai multe realizări profesionale. Suntem mândri să vă avem printre noi și știm că ne putem baza pe profesionalismul vostru!”, potrivit unui comunicat al ISU Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com