Doi gorjeni care au fugit din izolare, introduși forțat în carantină

Două persoane din Gorj s-au ales cu amendă și au ajuns într-un centru de carantină după ce au fost descoperite de oamenii legii că nu respectau măsura izolării la domiciliu. Alături de una dintre persoane au mai fost carantinați și alți doi membrii ai familiei, care se aflau și ei în izolare. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 5200 de lei.

„Reamintim persoanelor aflate în izolare la domiciliu, care părăsesc locația în care au fost plasate, fără aprobarea autoritățile competente, că sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază, potrivit art.7 din Ordonanța Militară nr.2/21.03.2020. De asemenea, persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. Facem precizarea că aceste măsuri nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.”, potrivit DSP Gorj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com