Doar 22 de rânduri despre CEO în Planul Național de Schimbări Climatice revizuit!

Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 revizuit, aflat în dezbatere pe siteul ministerului de resort are alocate doar 22 de rânduri(o jumătate de pagină)despre viitorul Complexului Energetic Oltenia. Documentul are în toral 225 de pagini. Autorii au adăugat Planul de Dezvoltare și Decarbonare al CE Oltenia 2020 – 2030.

Iată rândurile dedicate CEO în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030:

„În contextul politicilor europene actuale de decarbonare, care au drept rezultat

utilizarea din ce în ce mai redusă a combustibililor fosili și mai ales, a cărbunelui, CE

Oltenia are în vedere implementarea unui plan de dezvoltare și decarbonare care să îi

permită o tranziție cât mai realistă și sustenabilă către o producție de energie electrică

cu emisii cât mai reduse de carbon, în acest sens fiind avute în vedere următoarele

acțiuni, care vor putea fi implementate până în anul 2030:

o Construcția a trei parcuri fotovoltaice, cu o putere instalată totală de circa

300 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise (aferente termocentralelor

Rovinari, Turceni și Ișalnița). Lucrările vor începe din anul 2023, iar punerea

în funcțiune se va realiza în 2024 (150 MW), respectiv 2025 (150 MW

suplimentar);

o Construcția unui bloc nou în cogenerare de 200 MW pe gaz natural la SE

Craiova care va înlocui începând din anul 2024 capacitățile actuale de 2×150

MW pe lignit;

o Construcția unui bloc de 400 MW pe gaz natural la SE Turceni care va înlocui

începând din anul 2026 o capacitate existentă de 330 MW pe lignit;

o Construcția a 2 blocuri de 400 MW (putere totală instalată suplimentar 800

  1. MW) pe gaz natural la SE Ișalnița care vor înlocui începând din anul 2024

blocul 8 de 315 MW pe lignit și din 2025 blocul 7 de 315 MW pe lignit.

Începând cu anul 2024, este prevăzută o tranziție sustenabilă prin dezvoltarea de noi

capacități pe gaz natural cu o putere instalată totală de 1.400 MW. Acest combustibil

are avantajul de a permite o funcționare flexibilă, fapt care va permite integrarea mai

mare a SRE în sistemul național întrucât gazul natural poate asigura echilibrarea

sistemului, ținând cont de caracterul intermitent al SRE.”, conform documentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com