Directoratul a ieșit pe plus la 6 luni ca să nu poată fi dat afară

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a raportat un rezultat pozitiv la șase luni pentru a evita demiterea. Este o măsură la care s-a apelat și anul trecut. Anul acesta pe primul semestru raportarea a fost de 188 de milioane de lei pe plus. Era exact perioada iunie – iulie când reprezentanții ALDE încercau să îl demită de la conducerea Directoratului pe Sorin Boza. Acesta și-a asigurat îndeplinirea indicatorilor pe anul trecut, așa cum sunt trecuți în contractele de mandat și a avut grijă ca membrii Consiliului de Supraveghere să nu poată invoca pierderile pe primul semestru din 2019 pentru revocarea din funcție.

S-au mai avut în vedere de către CS inclusiv rapoarte de control ale Corpului de Control al premierului sau al ministrului Energiei, dar nici acestea nu au fost motive suficiente pentru schimbări de șefi la CEO. Până la finalul anului nu pare că va mai fi agitație la CEO, doar dacă în plan politic vor apărea modificări. Motive de revocare a Directoratului ar putea avea legătură totuși cu neasigurarea stocurilor de cărbune pentru iarnă sau dacă va pica schema de sprijin pentru achiziția certificatelor de CO2 și nu vor putea fi cumpărate certificatele de poluare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com