Din nou scandal PSD-PNL pe bani publici, în Consiliul Local Târgu Jiu. Plătiţi să se certe.
Şedinţa Consiliului Local Târgu Jiu s-a transformat luni într-un butoi cu pulbere. Şi mai degrabă nu de praf de puşcă, ci de ţărnă. Aleşii locali s-au certat din nou. De daata aceasta pe propunerea venită din partea primarului Marcel Romanescu privind cumpărarea unui teren de 2.000 de metri pătraţi lângă Banca Naţională a României Gorj, în vederea amenajării unei parcări. Propunerea edilului Romanescu a picat la vot şi urmează să fie întocmit un raport asupra situaţiei juridice a terenului respectiv, dacă este sau nu vreun vreun litigiu. Licitaţia pentru cumpărarea terenului are loc marţi, iar primăria ar fi trebuit să aloce suma de 1,83 de milioane de lei, fără TVA. Nu a fost cazul. Dacă terenul va fi vândut între timp, atunci solicitarea edilului va rămâne fără obiect. Dinspre liberali a fst vehiculată informaţia că un dezvoltator imobiliar ar dori să cumpere parcela respectivă. Rămâne de văzut. Liberalii şi consilierii ALDE au votat împotriva proiectului, spunând că nu sunt lămuriţi în privinţa situaţiei juridice a terenului care aparţine Lexi Star şi care este scos la licitaţie de SIOMAX.
Ce explicaţii a dat primarul înainte de şedinţă
Înaintea şedinţei primarul a trimis un comunicat prin biroul de presă. „Având în vedere intenția de achiziționare de către Municipiul Târgu-Jiu a terenului situat pe strada Geneva, nr.6, în suprafață de 2.000 de mp, dorim să aducem la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte: Pe de o parte, demersurile autorităților abilitate de includere în Patrimoniul Mondial UNESCO a Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor”, iar pe de altă parte începerea, de anul viitor, a lucrărilor la proiectul de modernizare și reabilitare a zonei protejate a Ansamblului Monumental, zona de intervenție a proiectului în prima etapă fiind în vecinătate directă cu terenul respectiv, acesta putând fi integrat în concepția generală de dezvoltare a zonei. De altfel, facem precizarea că proiectul respectiv face referire la existența în zonă a unor terenuri neintegrate în prezent care pot fi valorificate prin realizarea unor investiții publice dedicate ce pot conduce la potențarea zonei protejate. La momentul actual, considerăm că realizarea unei parcări publice pe terenul respectiv ar rezolva o problemă de fluidizare a circulației, prin relocarea locurilor de parcare existente pe strada Geneva în amplasamentul respectiv și redarea circulației pe două benzi pe artera rutieră respectivă. Totodată, ținând cont de faptul că realizarea acestui proiect de modernizare a Căii Eroilor poate genera dezvoltarea socio-economică a municipiului Tg-Jiu, precum și o identitate a acestuia, considerăm că este necesară deținerea de către Municipiul Târgu-Jiu a unor spații publice în zona protejată a unor clădiri de referință, specific caracterului funcțional al zonei care să contribuie la punerea în valoare a Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor”.
Ar vrea muzeu….
„În acest sens, reamintim discuțiile referitoare la identificarea unei locații adecvate pentru un eventual muzeu ”Constantin Brâncuși” sau a altor obiective care să fie armonizate cu funcționalitatea zonei. Amplasamentul respectiv corespunde unor astfel de cerinte, putând fi realizate investiții dedicate unor astfel de activități și, în acelați timp, putând asigura locuri de parcare pentru instituțiile publice, de învățământ, administrative și de cultură din zona menționată. Având în vedere faptul că vecinătățile de la Est, Vest și Nord ale terenului aparțin domeniului public de interes local, amplasamentul respectiv se poate amenaja optimizând funcționarea în acea zonă, inclusiv asigurarea acceselor către zona de locuințe din cartierul Unirii, existând posibilitatea ca în cazul unei investiții private aceste facilități să nu poată fi asigurate. În acest context, este evident faptul că, prin absența de la ședința de îndată a Consiliului Local al Municipiului Tg-Jiu, convocată la data de 15 decembrie 2017, consilierii locali au încălcat prevederile Art.3, alin. 2 din Legea 393/2004, actualizată, privind Statutul aleșilor locali care statuează că ”În exercitarea mandatului, aleşii locali se află în serviciul colectivităţii locale şi sunt responsabili în faţa acesteia”, respectiv Art.36, alin.6, lit.a, pct.13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, actualizată, care relevă că ”în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind dezvoltarea urbană”.