Deputatul Weber vrea să restricţioneze vânzarea terenurilor către străini. De drumul expres nu se mai aude nimic.

Deputatul Mihai Weber a inițiat un proiect de lege pentru protejarea concretă şi reală a titularilor dreptului de preempţiune la vânzarea – cumpărarea terenurilor agricole extravilane, un proiect care vizează completarea Legii nr.17 din 7 martie 2014.

Obiectul acestei iniţiative legislative îl constituie respectarea principiului egalităţii de şanse şi a nediscriminării cetăţeanului român la vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole extravilane pe teritoriul României. Pentru protejarea concretă şi reală a titularilor dreptului de preempţiune la vânzarea – cumpărarea terenurilor agricole extravilane, proiectul propune ca în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, primăria să aibă obligaţia ca timp de 30 de zile să notifice titularii dreptului de preempţiune la domiciliul sau sediu şi, după caz, reşedinţa acestora. Preemptorii, în accepţiunea legii, sunt coproprietarii, arendaşii, proprietarii vecini şi statul roman prin Agenţia Domeniilor Statului.

“România este în mod special interesată de completarea cadrului normativ în acest domeniu, deoarece 40% din terenurile agricole sunt înstrăinate către persoane UE și non-UE, o situație alarmantă care reclamă măsuri rapide. Ar fi utilă chiar și o consultare publică, fiind vorba de ocrotirea interesului și securității naționale.”, a declarat inițiatorul legii, deputatul PSD Mihai Weber. Parlamentarul gorjean mai are un proiect „de suflet” drumul expres Filiaşi – Târgu Jiu, de care nu se mai aude nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com