Demersuri pentru realizarea a trei variante de ocolire pentru localitățile Bălești, Bumbești-Jiu și Motru

Pe lângă proiectele ce vizează modernizarea rețelei publice de drumuri județene existente, Consiliul Județean Gorj acordă o atenție deosebită și extinderii  infrastructurii rutiere a județului.

În Master Planul General de Transport al României, respectiv în cadrul Planului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport pentru perioada 2020-2030 gestionat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, alături de proiectele majore de conectivitate, pentru județul Gorj sunt propuse spre finanțare din fonduri externe nerambursabile și obiectivele de investiții referitoare la realizarea  a trei  variante de ocolire pentru localitățile Motru, Bălești și  Bumbești-Jiu.

Consiliul Județean Gorj se implică și în implementarea acestor proiecte de interes local, astfel că, la inițiativa președintelui CJ Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, în cadrul ședinței extraordinare de consiliu județean de astăzi, 11 martie 2022, au fost propuse spre aprobare trei proiecte de hotărâre referitoare la încheierea Protocoalelor de colaborare între U.A.T.-Județul Gorj și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.(C.N.A.I.R.) în vederea elaborării Studiilor de Fezabilitate, documentațiilor tehnice pentru Autorizațiile de Construire (P.A.C.) și obținerea Autorizațiilor de Construire (A.C.) pentru obiectivele de investiții ,,Varianta de ocolire Bălești”, ,,Varianta de ocolire Bumbești-Jiu”, ,,Varianta de ocolire Motru”.

„Practic, astăzi, am fost împuternicit să semnez protocoalele de colaborare în numele Consiliului Județean Gorj, urmând a fi stabilită contribuția financiară a județului Gorj la momentul depunerii de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a aplicației de finanțare, respectiv a stabilirii categoriilor de cheltuieli eligibile în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), în funcție de care, cele trei documente aprobate prin hotărâre de colegii mei consilieri județeni, mai pot suferi modificări ale unor anumite clauze, respectiv pot fi denunțate unilateral.

Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, investițiile în infrastructura rutieră a județului Gorj, fie că vorbim de drumuri județene sau variante ocolitoare ale localităților, sunt o prioritate  pentru mine și pentru echipa Consiliului Județean Gorj ”, a declarat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com