De ce n-o să renunţe niciodată sindicatele, polticienii, subalternii şi băieţii potenţi la Boza

Sorin Boza e mană cerească pentru toată lumea la Complexul Energetic Oltenia. Preşedintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia s-a născut norocos, pentru că în afară de câţiva termeni pe care i-a învăţat pe dinafară nu împărtăşeşte altceva cu mineritul şi energia. A avut norocul unui sezon bun pentru Complexul Energetic Oltenia, ori norocul nu se poate imputa. Cert este că în momentul de faţă nimeni nu este interesat ca Boza să plece de la Complexul Energetic Oltenia. Nici sindicatele, nici administraţia, nici politicienii în marea loc parte, nici alte grupuri de abonaţi la bugetul Complexului Energetic Oltenia. Cred că şi Boza s-a frecat la ochi la un moment dat când s-a văzut manager la un colos energetic de o asemenea importanţă.

De ce e Boza aparent invincibil?

Şi sindicatele şi subordonaţii şi politicienii îl folosesc cum vor pe managerul Sorinel Boza şi îi lasă senzaţia că el îi foloseşte pe ei. Pentru sindicate e mană cerească. Toţi liderii sunt acum salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia şi Sorinel Boza nu îi deranjează cu nimic. Până acum au primit cam tot ce au vrut. Subordonaţii sunt şi ei împăcaţi cu faptul că au un asemenea şef, care încă e la nivelul de ABC în sistem. Vă daţi seama ce îi pot întinde pe sub nas nişte băieţi foarte isteţi din Complexul Energetic Oltenia. Pentru partide Boza e mană cerească. Îi serveşte pe toţi fără să clipească, iar beneficiul este imens pentru că nimeni nu mai poate asocia acum managementul CEO direct cu o formaţiune politică. De asemenea, dacă Boza va da chix la un moment dat atunci va trage singur ponoasele şi nu le va împărţi cu vreun partid. Singurul inamic al lui Boza e Ministerul Energiei, dacă cei de acolo vor dori vreodată să îi facă vânt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com