Cum s-a umplut de rable judeţul, în numai 9 luni

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj a atins apogeul la înmatriculări de rable. De la începutul anului şi până în prezent în judeţ au fost înmatriculate aproape 15.000 de autovehciule. Majoritatea nu sunt însă noi, ci aduse la mâna a doua de peste hotare. O bună parte a maşinilor importate sunt deja încadrabile la Programul „Rabla”, însă aproape nimeni nu îşi permite o maşină nouă. Numărul maşinilor înmatriculate în primele nouă luni ale acestui an este dublu faţă de perioada similar a anului trecut.

Angajaţi puţini

În primele nouă luni ale anului au fost radiate din circulație peste 1.300 de mașini, iar pentru un număr de 10.592 au fost eliberate autorizații de circulație provizorie. „Au fost înmatriculate foarte multe autovechiule raportat la perioadele anterioare. Este vorba de înmatriculări noi, radieri numere provizorii. La toate capitolele au fost creşteri foarte mari. Este cel mai greu an de când lucrez eu la Serviciul Permise Înmatriculări, adică de peste 15. Vreau să spun că sunt foarte multe cereri pe linia înmatriculări, cât şi permise auto. Avem personal subdimensionat, dar de anul viitor sperăm să venim cu forţe proaspete şi să putem să facem faţă cererilor”, a declarat Ștefan Țacu, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Gorj. Numărul mare de maşini aduse ăîn Gorj de peste hotare este legat de eliminarea taxei de mediu. Şi la nivel naţional numărul maşinilor second-hand aduse de peste hotare şi înmatriculate a depăşit 400.000. Se estimează că până la sfârşitul anului vor fi 500.000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com