Cum pot ajunge gorjenii sclavi la muncă în străinătate

Pentru derularea în bune condiţii a unui contract individual de muncă la un angajator din străinătate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj atrage atenţia persoanelor care optează pentru munca în afara graniţelor României şi agenţiilor de plasare a forţei de muncă cu privire la modificările şi completările Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor care lucrează în străinătate, prin Legea nr. 232/2017: Agenţiile de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a se înregistra la Inspectoratul Teritorial de Muncă în cărui rază teritorială îşi are sediul, persoanele interesate de serviciile acestor agenţii putând, pentru siguranţa viitoarei relaţii contractuale, verifica acest lucru. Între solicitanţii locurilor de muncă şi agenţi se încheie contracte de mediere, contracte pentru care, începând cu data de 05.03.2018, agentul de plasare nu mai are dreptul legal de a percepe tarif de mediere, comisioane sau alte taxe.

Pentru evitarea surprizelor neplăcute, persoanele care optează pentru un loc de muncă în străinătate trebuie să verifice cu atenţie oferta locului de muncă, adresa şi existenţa angajatorului străin, clauzele contractului de mediere. De altfel este necesar să refuze achitarea unor sume de bani cu titlu de garanţii, întocmirea curriculum vitae, traducerea de documente, procesarea unor acte sau consultanţă, precum şi plecarea la muncă în străinătate fără un contract de muncă sau forme legale de angajare acceptate în ţara de destinaţie.

În prezent la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj sunt înregistraţi doi agenţi de plasare a forţei de muncă: SC Energy Emiro SRL şi SC AAA Agrofruct Bselect SRL.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj oferă, celor interesaţi, mai multe informaţii despre protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate pe site-ul instituţiei, www.itmgorj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com