Costi Tivig – Un înger s-a ridicat la ceruri, după ce a fost răpus de o boală cumplită

Costi Tivig, tânărul de 25 de ani, din Târgu Jiu, a pierdut lupta cu boala, fiind răpus de cancer. Băiatul cu aripi de înger începuse o luptă contracronometru cu boala numită cancer, pe care însă a pierdut-o la sfârşitul săptămânii trecute. Prietenii lui Costi au rămas fără cuvinte şi au transmis mesaje pe pagina sa de socializare: „A luptat din rasputeri cu suferinta, a luptat si a pierdut. S-a stins cu ochii inlacrimati si privirile pline de deznadejde si durere. A lasat in urma lui un gol imens. Singurul loc, de unde nu il poate lua nimeni este inima noastra si unde va ramane vesnic. Dumnezeu sa te odihneasca in pace Costy Tivig!”, potrivit unei postări de pe pagina de socializare.

Nu a rezistat tratamentului

Costi s-a tratat şi la o clinică din Viena, însă nu a rezistat la tratamentul cu medicamente extrem de puternice. Cancerul a învins. „Vreau sa transmit un Multumesc din toată inima persoanelor pe care le cunosc personal sau nu, care au fost și care sunt alături de mine in cea mai grea perioada din viața mea, mulțumesc persoanelor care m-au ajutat atât din punct de vedere financiar cât și moral ! Au fost foarte multe mesaje pe care le-am primit de la voi și la care nu am reusit sa răspund, cărora le mulțumesc pe aceasta cale ! Mulțumesc oamenilor cu suflet care m-au ajutat financiar, ați fost in număr foarte mare, dacă voi nu erați eu nu eram acum aici ! Vreau sa știți ca eu m-am întors de la Viena, doctorul de acolo mi-a recomandat un doctor din București unde trebuie sa fac 6 ședințe de chimioterapie din 3 in 3 săptămâni, chimioterapie pe care o voi primi din Viena după care cu ajutorul lui Dumnezeu ma voi întoarce acolo pentru operație !

Mulțumesc din tot sufletul TUTUROR, va doresc multa sănătate, Dumnezeu sa va răsplătească ! Va salut cu respect pe fiecare in parte !”, potrivit ultimei postări a lui Costi Tivig, pe pagina sa de socializare.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com