Copil lovit cu un cuțit în cap

La data de 10 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de către angajatul unui local public, cu privire la faptul că un minor, de 14 ani, ar fi suferit o plagă la nivelul capului.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unei discuții în contradictoriu, purtate de doi soți, în timp ce se aflau într-un local public, în prezența mai multor persoane, bărbatul, de 36 de ani, ar fi aruncat și l-ar fi lovit cu un obiect înțepător pe unul dintre copiii soției sale, un minor, de 14 ani.

Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, constatându-se faptul că ar fi suferit leziuni ce i-ar fi pus în primejdie viața.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, dosarul penal fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii efectuează cercetări, în vederea identificării bărbatului și tragerii acestuia la răspundere penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com