Comisie de disciplină pentru vicele Aurel Popescu şi Serviciul Juridic

Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu şi angajaţii Serviciului Juridic din Primăria Târgu Jiu ar putea fi vizaţi de o Comisie de Disciplină. Astfel , din dispoziţia primarului Marcel Romanescu s-a decis constituitrea unei Comisii de disciplină, care să verifice modul în care raportul a circulat în Primăria Târgu Jiu. Documentul ajunsese în instituţie, încă înainte de alegerea lui Marcel Romanescu, însă de raport s-a aflat abia recent. De altfel, în ultima zi posibilă menţionată în raport acesta a fost prezentat în Consiliul Local pentru a fi aprobat. Rămâne de văzut care vor fi rezultatele în urma analizei Comisiei de disciplină şi care vor fi măsurile luate cu cei vinovaţi. Aurel Popescu ar fi semnat şi transmis raportul respectiv Serviciului Juridic din primărie.

A aflat în utimul moment

Marcel Romanscu a aflat târziu şi relativ întâmplător de existenţa raportului şi a decis să îl prezinte în termen, spre informare şi vot, Consiliului Local Târgu Jiu. Dacă nu făcea acest lucru, primarul liberal risca să fie în culpă în acest caz, dat fiind faptul că în raportul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se vorbeşte despre fapte de neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu şi primarului în funcţie îi sunt trasate sarcini clare în ceea ce priveşte recuperarea banilor şi depunere unei sesizări penale. Rămâne de văzut dacă cineva a dorit să ţină ascuns raportul ANAF, astfel încât primarul să afle prea târziu şi să nu-l mai poată prezenta în Consiliul Local, în termenul legal. Acest lucru s-a întâmplat însă vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare.

Aurel Lesu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com