Cod galben de ninsori în Gorj
ANM a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din 14 judeţe: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna, Harghita, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu. Avertizarea a intrat în vigoare vineri noapte, de la ora 01.00, şi este valabilă până sâmbătă la ora 13.00, potrivit Gandul.info.
În perioada menţionată, în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpada, mai ales în zona înaltă de munte.
Meteorologii au transmis şi o informare de ploi, ninsori la munte şi vânt puternic, pentru majoritatea zonelor ţării, începând de vineri, de la ora 21.00, şi până sâmbătă la ora 18.00. Astfel, în Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 15-20 l/mp şi pe arii restrânse 25-30 l/mp. În Transilvania şi Maramureş, precum şi la munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat se va semnala polei.