Cod Galben de inundaţii în Gorj

Un Cod galben de inundaţii a fost emis de hidrologi în bazine hidrografice din judeţele Hunedoara, Arad, Bihor, Alba, Cluj, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj şi Dolj.

Sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara şi Gorj.

Avertizarea cod galben de inundaţii este în vigoare până marţi la ora 10.00.

Până luni la ora 23.00, 25 de judeţe se află sub alertă cod galben de ploi torenţiale, furtuni şi grindină. Va ploua puternic, vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40-60 l/mp.(mediafax.ro)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com