CNAIR se mai screme o dată să organizeze licitația la Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu

CNAIR a postat în sistemul electronic de achiziții publice SICAP documentaţia pentru Contractul destinat Elaborării Studiului de Fezabilitate şi Proiectului Tehnic de Execuţie, documente necesare construirii Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit inițial pentru data de 03.05.2019.

Însă, ca urmare a clarificărilor solicitate de operatorii economici, noul termen limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit în data de 20.06.2019.

Precizăm că potrivit legii, CNAIR are obligația să raspundă tuturor clarificărilor adresate de operatorii economici interesați de participarea la procedură și după aceea să acorde acestora un termen corespunzător pregătirii ofertelor, conform interpretării care reiese din aceste raspunsuri.

Ulterior expirării acestui termen va fi demarat procesul de evaluare a ofertelor înregistrate în vederea stabilirii Ofertantului câstigător în conformitate cu prevederile Documentației de atribuire și a legislației în materia achizițiilor publice.

CNAIR va aloca pentru anul 2019 suma de 27.661.000 lei, credite de angajament necesare semnării contractului, în conformitate cu documentul de aprobare a finanțării depus la Direcția Generală Organismul Intermediar pentru Transport în data de 27.02.2019.

Din februarie tot încearcă

„Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, în calitate de solicitant, a elaborat și depus, pe 4 februarie 2019, Aplicația de Finanțare pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Craiova-Târgu Jiu” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2-Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.1 -Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-sprijin pregătire proiecte de investiții, Operațiunea- Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T globală. Obiectivul general al proiectului, ca parte din rețeaua TEN-T Globală, este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condiții pentru creșterea volumului investitorilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene. Rezultatele așteptate ale proiectului sunt: realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului tehnic de execuție. Valoarea totală a proiectului este de 28.547.436,84 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 20.540.754,91 lei, 15% contribuția proprie – 3.624.839,10 lei, restul de 4.381.842,83 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA. Durata proiectului: 25 luni. Proiect cofinanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020“, potrivit unui comunicat al CNAIR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com