Circula cu o maşină radiată în Germania
Poliţişti din cadrul Biroului Rutier au depistat pe trei noiembrie în trafic, un tânăr, de 19 ani, din comuna Scoarța, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 Ciuperceni, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că acesta este radiat din circulație, de autoritățile germane, din luna mai a.c. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.(IPJ Gorj)