Ciocea l-a uns la inimă pe Weber

Potrivit PSD Gorj, Ion Ciocea, primarul din Bustuchin, a renunțat la vendeta personală împotriva viceprimarului PSD, Gheorghe Stoenescu. PSD Gorj salută decizia primarului Ion Ciocea, de retragere de pe ordinea de zi a propunerii de schimbare a viceprimarului Gheorghe Stoenescu.

În opinia PSD Gorj, continuarea acestei acțiuni ar fi demonstrat tuturor că primarul Ciocea își folosește funcția pentru vendete personale, așa cum, în aceeași măsură, întreaga situație creată de Ion Ciocea a scos la iveală unitatea echipei PSD din comuna Bustuchin. Este cât se poate de adevărat că, potrivit legii, schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face la propunerea primarului, însă prevederile legale specifică foarte clar că această propunere trebuie să fie și motivată. Ori în cazul domnului profesor de matematică Gheorghe Stoenescu, primarul din Bustuchin nu a adus nicio motivație credibilă și legală.

„Supărarea lui Ion Ciocea a fost și este legată de faptul că ar putea fi suspendat din funcție, dar aceasta ar fi doar o consecință a alegerilor personale și nicidecum o acțiune intenționată a partidului sau a echipei PSD de la primăria Bustuchin. Toată această situație este generată de alegerea făcută de Ciocea și nu este cazul să caute țapi ispășitori ”, a declarat și președintele executiv al Organizației PSD Gorj, Cosmin Mihai Popescu.

„Susținerea de care se bucură viceprimarul Stoenescu din partea consilierilor PSD din Bustuchin și din partea întregii Organizații a PSD Gorj, se datorează faptului că este o persoană competentă care, de-a lungul anilor, și-a îndeplinit îndatoririle cu profesionalism, în interesul comunității. De altfel, aceasta este echipa care l-a ajutat pe Ion Ciocea să fie ales primar, de fiecare dată, aceasta este echipa care va da următorul primar în Bustuchin”, a concluzionat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com