Cine visează la lovelele lui Romanescu

Liberalii au zis să scoată aur din piatră seacă, dacă tot au câştigat la loterie fotoliul de primar din Târgu Jiu. Ocupat în prezent de edilul Marcel Romanescu, fotoliul de primar de Târgu Jiu nu mai prezintă niciun fel de atracţie în următorii trei ani, doar dacă nu cumva edilul demisionează şi va fi nevoie de noi alegeri. Mult mai interesante sunt posturile din primărie, deşi se zice că liberalii nu ar fi ca pesediştii în ceea ce priveşte „fiicele şi nevestele”. Vezi cazul lui Florin Cârciumaru, cu politica angajărilor în propriul mandat, la Primăria Târgu Jiu.

Management de partid şi de stat

Managerii PNL Gorj visează să prindă ceva, cât de mic, măcar postul de administrator public, dacă PSD se va învoi să îl scoată la concurs. Şi dacă tot au un primar la Târgu Jiu, cu suta de milioane de lei vechi leafă, de ce nu ar avea doi, cu o leafă pe aproape? Uite aşa, chinul este cum să aterizeze pe postul de administrator public, tot întâmplător şi fără intenţii politice, un penelist de sub aripa lui Dănuţ SRL. Sau fost SRL. Pus sub presiune, liberalul Gigi a ieşit public şi a spus că nu vrea administrator public. Nici nu avea cum să vrea, dacă este vorba de un concurs public şi liber. Sigur, dacă şi majoritatea din Consiliul Local îl doreşte.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com