Cine pune mâna pe cărbunele de la Seciuri?

Administraţia Complexului Energetic Oltenia are din nou planuri mari cu una din fostele cariere miniere. Este vorba de Cariera Seciuri de la Roşia de Amaradia. Aici a existat activitate de minerit până recent, dar s-a intrat în restrângere de activitate. Criza de cărbune a făcut însă ca şefii companiei să se reorienteze. Problema este că în mediul privat este un interes major pentru preluarea carierelor de la Seciuri. Rămâne de văzut cine va avea mai multă influenţă pe lângă ministerul de resort.

Ce spune primarul?

„Am avut o nouă întâlnire cu reprezentanţi de la CEO. Am mers şi în teritoriu şi am urmărit perimetrul excavat şi cel nou pentru că se leagă unul de altul. Este o rezervă de cărbune pe 30 de ani. Sunt 30 de ilioane de metri cubi de cărbune. Este o rezervă importantă şi atractivă pentru Complexul Energetic Oltenia şi în condiţiile în care acum se simte faptul că duce lipsă de cărbune. În condiţiile în care este o problemă cu exproprierile, Roşia de Amaradia sau zăcământul de cărbune de la Roşia de Amaradia este atractiv pentru Complexul Energetic Oltenia. Nu întâmplător de la CEO au venit reprezentanţi şi am mers prin carieră. Am verificat inclusiv traseul de cale ferată, dacă mai trebuie lucrări de îmbunătăţire. Luăm în calcul ca în perioada următoare să se ia o decizie în privinţa redeschiderii carierei de la Seciuri, comuna Roşia de Amaradia”, a declarat Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com