CEO vrea bani de la BVA Coal, în cazul exportului de cărbune în Serbia!

Acţionarii Complexului Energetic Oltenia vor fi solicitaţi pe 24 aprilie de către Directoratul companiei să aprobe cererea de chemare în judecată a BVA Coal pentru recuperarea sumei de 9,9 milioane de lei. Banii respectivi reprezintă penalităţi de întârziere din cauza neexecutării contractului privind exportul de cărbune în Serbia. Contractul a fost semnat în luna decembrie 2014, iar după câteva luni a fost reziliat unilateral de către Complexul Energetic Oltenia. Morivul a fost legat de faptul că BVA Coal nu a mai preluat cantitatea de cărbune prevăzută în clauzele contractuale. BVA trebuia să preia în total 1,2 milioane de tone de lignit. Prin urmare CEO a decis reţinerea garanţiei de bună execuţie de 3,4 milioane de lei. Au fost calculate penalităţi de întârziere de 9.973.811 de lei, din cauza neîndeplinirii clauzelor contractului. CEO doreşte să recupereze acum penalităţile respective.

Se judecă pentru garanţia de bună execuţie

Complexul Energetic Oltenia a pierdut procesul cu firma BVA Coal pentru garanţia de bună execuţie la contractul privind exportul de cărbune în Serbia. CEO a refuzat plata garanţiei de bună execuţie pe motiv că BVA nu s-a achitat de sarcinile din contract. Firma respectivă a contestat însă în instanţă decizia Complexului Energetic Oltenia şi a câştigat pe 30 ianuarie, la Tribunalul Gorj. CEO are de plătit 3,4 milioane de lei către BVA şi 10.000 de lei cheltuieli de judecată. Soluţia dată de judecători poate fi însă atacată cu apel. „Solutia pe scurt: sent.12/30.01.2018 – admite acţiunea. obligă pârâta să restituie reclamantei instrumentele de plată reprezentând contravaloarea garanţiei de bună execuţie, respectiv: 1.BO BTRL3BS 2627611/13.03.2015 – 443.600 lei 2.BO BTRL3BS 2627212/13.03.2015 – 443.600 lei 3.BO BTRL3BS 2627213/13.03.2015 – 443.600 lei 4.BO BTRL3BS 2627214/13.03.2015 – 443.600 lei 5.BO BTRL3BS 2627215/13.03.2015 – 443.600 lei 6.BO BTRL3BS 2627216/13.03.2015 – 443.600 lei 7.BO BTRL3BS 2627217/13.03.2015 – 443.600 lei 8.BO BTRL3BS 2627218/13.03.2015 – 354.880 lei. obligă pârâta la 10.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. cu apel. Document: Hotarâre  12/2018  30.01.2018”, potrivit Tribunalului Gorj. CEO a încheiat în urmă cu mai mulţi ani un contract controversat privind exportul unei cantităţi de cărbune în Serbia printr-un intermediar, respectiv firma BVA Coal. Societatea punea un adaos mare la cărbunele revândut către Ministerul Energiei din Serbia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com