CEO plăteşte 1,5 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate privind conformarea la noile cerinţe de mediu din 2021

Complexul Energetic Oltenia va avea la dispoziţie în perioada următoare un studiu de fezabilitate privind condiţiile şi setul de lucrări de modernizare care trebuie realizate pentru ca termocentralele companiei să îndeplinească noile condiţii de mediu din 2021. După cum se cunoaşte, există reglementări din partea Comisiei Europene cu privire la noile norme de poluare la termocentralele pe bază de cărbune. Complexul Energetic Oltenia nu a început încă lucrările de modernizare, totul fiind abia în faza de realizare a studiului de fezabilitate. Contractul a fost atribuit în urmă cu doar câteva zile prin licitaţie.

Cheltuie 1,5 milioane de lei să li se spună ce au de făcut şi de câţi bani

„Elaborarea Studiului de fezabilitate pentru Conformarea grupurilor energetice la cerintele impuse de „Decizia de punere în aplicare (UE)2017/1442 a Comisiei Europene din 31 iulie 2017 de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru instalatiile de ardere de dimensiuni mari, în temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European si a Consiliului”

Valoare atribuita       1,500,000.00

Tara/Judet     Romania/Gorj

Cod CPV:      71241000-9 – Studii de fezabilitate, servicii de consultanţă, analize

Descriere scurta:      Elaborarea Studiului de fezabilitate pentru Conformarea grupurilor energetice la cerintele impuse de „Decizia de punere în aplicare (UE)2017/1442 a Comisiei Europene din 31 iulie 2017 de stabilire a concluziilor privind cele mai bune tehnici disponibile (BAT) pentru instalatiile de ardere de dimensiuni mari, în temeiul Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European si a Consiliului”, potrivit SEAP.

Studiul urmează să stabilească tot setul de măsuri care trebuie luate în vederea atingerii indicatorilor de mediu până în 2021. După cum se ştie, administraţia Complexului Energetic Oltenia doreşte o păsuire până în 2024 din partea Comisiei Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com