CEO nu face demersuri să exploateze păduricea lui Vâlceanu! „Constat un concurs între Boza şi Ciurel”

Deputatul Dan Vîlceanu a răspuns acuzaţiilor unor sindicate cum că o pădure a familiei sale blochează 5 excavatoarea. Preşedintele PNL Gorj spune că este o miniciună, folosită şi de Ciurel în trecut, iar Boza şi unele sindicate o reînvie, după ce parlamentarul a atacat sindicatele că tac, deşi oamenii din cariere îşi riscă viaţa.

„ Subiectul nu e nou, subiectul lui Ciurel . E subiectul cu care Ciurel a deschis campania pentru prezidenţiale din 2014. Deci minciunile astea, că familia mea blochează cariera nu sunt minciuni noi, sunt minciuni vechi. Acea pădure despre care fac referire unii sindicalişti şi probabil şi Boza, este o pădure pentru care membrii familiei mele şi- au dat acordul în mai multe rînduri să fie exploatată , dar CEO nu face nimic. Cei de la CEO aşteaptă, probabil, o hotărâre de guvern privind exproprierea pe utilitate publică, să aştepte, dar nu sunt eu de vină pentru asta. Dacă CEO nu este interesată sau foloseşte Boza şi sindicaliştii lui, ca şi Ciurel şi sindicaliştii lui de pe vremea aia, folosesc subiectul strict politic, este strict problema lor, dar exploatarea la Roşia nu este oprită pentru că familia mea nu şi a dat acordul de exploatare acolo, ci pentru că CEO nu doreşte să exploateze acolo”, spune Dan Vîlceanu.

“Boza s- a transformat în lider de sindicat “

Şi liberalul Gheorghe Pecingină a sărit în apărarea şefului său de partid. „ Eu constat un alt concurs, între Boza şi Ciurel , care îl denigrează mai mult pe Vîlceanu. Se pare că Boza e mai talentat şi l- a întrecut pe Ciurel cu mult. Ne ameninţă reprezentanţii clasei politice cu manifestaţii, s- a transformat în lider de sindicat., dacă el îşi permite să spună ca aduce oamenii în faţa sediilor partidelor politice. Să facă manifestaţii. Nici Ciurel nu îşi permitea aşa ceva,” a declarat Gheorghe Pecingină. Acesta aduce aminte conducerii CEO că „ rectificarea nu s-a făcut, din profit nu s-a întors nimic la angajați, nu s-au făcut investiții și reparații” .

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com