CEO le transmite La mulți ani! salariaților, de Ziua Energeticianului

Cu prilejul Zilei Energeticianului, conducerea Complexului Energetic Oltenia transmite mulțumiri tuturor celor care au ales să-și dăruiască energia lor umană pentru a asigura fiecăruia dintre noi lumina și puterea energiei electrice. „Ne exprimăm aprecierea și recunoștința pentru importanța strategică a activității desfășurate în scopul menținerii siguranței sistemului energetic românesc, respectiv pentru susținerea unei întregi economii. Gândurile noastre se îndreaptă, deopotrivă, și către colegii care au plecat din  sistem, dar a căror contribuție a fost decisivă pentru asigurarea unei treimi din energia țării, parcurgând zilnic un drum dificil în care erorile nu sunt permise. De ziua meseriei, urăm energeticienilor La mulți ani!, sănătate, forță și pricepere pentru a traversa această perioadă dificilă, în care se impune mai mult ca niciodată mobilizarea tuturor eforturilor pentru a moderniza acest domeniu vital, prin consolidarea tendințelor de diversificare a resurselor energetice în consens cu evoluțiile care au loc în prezent pe plan regional și mondial.”, potrivit unui anunț al Complexului Energetic Oltenia. Ziua Energeticianului este sărbătorită pe 20 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com