CEO le spune celor de la Greenpeace că nu poluează mai mult decât o firmă de îngrăşăminte chimice

Complexul Energetic Oltenia contestă un raport privind poluarea făcut public de asociaţia Greenpeace România. În raport CEO era considerat unul din marii poluatori din UE. CEO contestă raportul şi spune că acuzaţiile nu se confirmă. CEO nu ar polua mai mult decât un combinat de îngrăşăminte chimice.

„Reprezentantii ONG-urilor de mediu revin periodic, in spatiul public, cu cate o informare bazata pe situatii statistice intocmite cu multi ani in urma (inclusiv in anul 2009).

In mod firesc, pentru cei interesati, cifrele care vor sa induca ideea imbolnavirii populatiei si/sau producerii a mii de decese din cauza termocentralelor pe carbune ridica o serie de intrebari asupra unor aspecte de genul:

– Care este aria geografica in care au fost inregistrate decesele invocate ?

– Care a fost varsta decedatilor ?

– Au suferit persoanele decedate si de alte afectiuni ?

– Care erau conditiile de viata ale decedatilor: tipul de locuinta, tipul de incalzire a locuintei, erau fumatori cronici sau nu ?

– Ce alti poluatori existau in zonele bolnavilor (ex: industria siderurgica, chimica, sau cea a materialelor de constructii) ?

– Exista date comparative intre incidenta afectiunilor incriminate pentru decesele premature la grupe de populatie din zone neutre fata de salariatii CE Oltenia care sunt expusi cel mai mult la actiunea factorilor nocivi ?

Din acest punct de vedere, tinem sa readucem la cunostinta opiniei publice ca, la nivelul CE Oltenia, numarul de personal inregistrat cu boli profesionale reprezinta 0,5 % din numarul total de salariati, fiind incluse in aceasta statistica nu numai afectiunile respiratorii, ci si afectiuni auditive sau discopatii lombare. In aceste conditii, cum ar putea energia pe baza de carbune sa afecteze sanatatea a mii de cetateni de pe teritoriul tarii?

Termocentralele pe carbune sunt acuzate ca reprezinta „cea mai importanta sursa de mercur din Europa”, in conditiile in care valorile concentratiilor de mercur determinate in ultimii 3 ani, in zona de influenta a CE Oltenia, sunt nedetectabile, avand valori sub 0,01 μg/l – SLD (sub limita de detectie), iar limita admisa de legislatia in vigoare este de 0,05 mg/l.

Termocentralele pe carbune sunt acuzate ca „emit cantitati semnificative de pulberi in suspensie, dioxid de sulf si oxizi de azot”, in conditiile in care valorile acestor emisii nu depasesc limitele legale admise, existand instalatii de desulfurare a gazelor de ardere puse in functiune incepand din anul 2011 si instalatii de evacuare in slam dens a zgurii si cenusii, provenite din procesul de ardere, puse in functiune incepand din anul 2010. De asemenea, niciuna dintre centralele aferente CE Oltenia nu figureaza in clasamentul celor mai mari generatoare de emisii de SO2 sau de NOx din Europa, care se regaseste in raportul EUROPE’S DARK CLOUD publicat de aceleasi organizatii de mediu.

Termocentralele pe carbune sunt acuzate ca „emit gaze cu continut de metale grele (plumb, arsen, beriliu, crom) si dioxina”, desi acestea sunt specifice altor domenii de activitate, precum medicina, industria prelucratoare de aliaje speciale, procesele de sinteza ale unor erbicide, dezinfectanti sau in instalatiile de ardere a gunoaielor menajere.

Informatiile mai sus prezentate, precum si faptul ca legislatia in vigoare nu impune monitorizarea emisiilor de metale grele sau de dioxina din procesul de ardere a carbunelui, pun la indoiala corectitudinea rapoartelor menite sa desfiinteze cu orice pret energia pe baza de carbune. De acest tip de energie beneficiaza inclusiv sustinatorii energiilor neconventionale, in special in aceasta perioada rece a anului, considerata de catre ONG-urile de mediu tocmai potrivita pentru lansarea unui nou raport care incearca sa convinga populatia ca va fi cu mult mai sanatoasa daca va utiliza energia electrica in mod aleatoriu, asa cum o pot livra in sistem producatorii de energie regenerabila.”, potrivit CEO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com