CEO a început să ducă pe umeri Sistemul Energetic Naţional. Şefii companiei le mulţumesc minerilor că au realizat stocurile de cărbune…

Complexul Energetic Oltenia este deja de două zile pe primul loc în topul producătorilor de energie electrică din ţară. Începerea ninsorilor şi scăderea temperaturilor au avut ca efect o creştere a consumului de energie electrică. Astfel, singurii care au putut răspunde la apelul DEN au fost minerii şi energeticenii din Complexul Energetic Oltenia şi din celelalte companii care produc energie electrică pe bază de cărbune. Singurii care pot să ţină pasul cu termocentralele pe cărbune sunt Hidroelectrica şi termocentralele pe gaze naturale. Aşadar, minerii sunt chemaţi din nou să salveze sistemul.

Producţia de luni după-masă

25.93% Cărbune – 1758 MW

24.48% Hidro – 1660 MW

22.62% Hidrocarburi – 1534 MW

19.57% Nuclear – 1327 MW

3.69% Foto – 250 MW

3.04% Eolian – 206 MW

0.68% Biomasa – 46 MW

Consum: 6983 MW    Productie: 6796 MW    Sold schimb: 186 MW

Mulţumiri către mineri, dar bani mai mulţi?

La nivelul Complexului Energetic Oltenia sunt asigurate stocurile de cărbune pentru iarna 2018 – 2019. Stocurile de cărbune la nivelul CE Oltenia depăşesc 800.000 tone. „Conform prevederilor Hotărârii de Guvern privind aprobarea unor măsuri pentru realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului Energetic Naţional pentru perioada de iarnă, la data de 1 noiembrie 2018, CE Oltenia trebuie să aibă asigurat un stoc de 800.000 tone lignit. Faptic, măsurătorile efectuate indică, la data de 22 octombrie 2018, 645.000 tone de cărbune în depozitele termocentralelor şi 250.000 tone în depozitele Direcţiei Miniere (în total, 895.000 tone lignit). Carierele asigură în continuare completarea stocurilor şi aprovizionarea ritmică a centralelor la nivelul consumului. In iarna 2018-2019, CE Oltenia va funcţiona cu toate grupurile disponibile, în funcţie de consumul din Sistemului Energetic Naţional şi solicitările Dispecerului Energetic Naţional. În fiecare perioadă de iarnă, CE Oltenia a acoperit o cotă de maximum 30% din producţia de energie din SEN, cărbunele dovedind permanent că este cea mai sigură sursă de producere a energiei electrice, indiferent de condiţiile atmosferice. Cifrele prezentate reprezintă aportul angajaţilor CE Oltenia, care au reuşit să depăşească ţintele stabilite, dar şi implicarea Ministerului Energiei în deblocarea unor acte normative necesare producerii energiei pe bază de cărbune – parte componentă a siguranţei Sistemului Energetic Naţional”, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com