Cele 8 parcuri fotovoltaice ale CEO propuse BEI pentru finanțare

Ministerul Energiei a transmis marţi la Banca Europeană de Investiţii primele aplicaţii pentru finanţarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a nouă proiecte strategice în sectorul energetic, cu un cost de investiţie de peste 693 milioane euro.

„În contextul legislativ european privind combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia energetică în scopul creşterii nivelului de ambiţie pentru reducerea emisiilor, a creşterii ponderii surselor regenerabile de energie, a măsurilor de eficienţă energetică şi a nivelului de interconectivitate a reţelelor electrice, conform obiectivelor asumate în Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC), care reprezintă angajamentul României la efortul comun de îndeplinire a obiectivelor europene din domeniul energiei şi climei stabilite pentru anul 2030. Ministerul Energiei în calitate de autoritate competentă pentru gestionarea şi derularea Fondului pentru modernizare, a transmis către BEI, prin intermediul platformei aferente, 9 propuneri de proiecte pentru finanţare din Fondul pentru modernizare, cu un cost de investiţie total de peste 693 milioane euro, din care peste 492 milioane euro au fost solicitaţi din Fondul de Modernizare”, a informat ministerul.

Este vorba despre un proiect aparţinând Transelectrica – Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kv d.c. Constanţa Nord – Medgidia Sud; CAPEX total (fără TVA) 22,992 milioane euro, reprezentând integral costuri eligibile, şi opt proiecte aparţinând Complexului Energetic Oltenia, CAPEX total (fără TVA) 670,8 milioane euro, costuri eligibile 469,562 milioane euro.

Cele opt proiecte ale CE Oltenia vizează:

– construirea unui parc fotovoltaic pe halda Bohorelu – UMC Jilt (CAPEX 18,476 milioane euro/costuri eligibile 12,933 milioane euro);

– construirea unui parc fotovoltaic pe halda exterioară cariera Pinoasa – UMC Pinoasa (CAPEX 68,432 milioane euro/costuri eligibile 47,902 milioane euro);

– construirea unui parc fotovoltaic pe halda Rovinari Est (CAPEX 104,090 milioane euro/costuri eligibile 72,863 milioane euro);

– construire unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Isalniţa (CAPEX 76,331 milioane euro/costuri eligibile 53,432 milioane euro);

– construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Rovinari (CAPEX 73,125 milioane euro/costuri eligibile 51,188 milioane euro);

– construirea unui parc fotovoltaic pe depozitele de cenuşă şi zgură închise din SE Turceni (CAPEX 100,582 milioane euro/costuri eligibile 70,407 milioane euro);

– construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 1 – Roşia-Rovinari (CAPEX 114,406 milioane euro/costuri eligibile 80,084 milioane euro);

– construirea unui parc fotovoltaic pe halda interioară din cadrul carierei Tismana 2 – Roşia – Rovinari (CAPEX 115,358 milioane euro/costuri eligibile 80,75 milioane euro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com