Ce veste le dă Toma Petcu angajaţilor CEO. Unele sindicate au rămas fără obiectul muncii.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat că în urma rectificării de buget vor fi asigurate fondurile necesare pentru plata muncii suplimentare la Complexul Energetic Oltenia. Practic, anumite sindicate din companie, care pregăteau proteste, în cazul neaprobării rectificării de buget la CEO, au rămas fără obiectul muncii.

“În primul rând, angajații care au prestat și vor presta ore suplimentare vor putea fi plătiți pentru acest efort. Prin acest program, CE Oltenia estimează realizarea, în semestrul al doilea al anului 2017, a unei producţii suplimentare de cca. 1 milion de tone de cărbune, respectiv o producţie suplimentară de energie de peste 885.000 MWh.
În al doilea rând, depozitul Roșia din cadrul Exploatării Miniere de carieră Rovinari va fi activat și utilizat parțial, începând cu data de 15 septembrie 2017 și până la data de 30 aprilie 2018. Acest lucru va permite realizarea stocurilor de cărbune și funcționarea termocentralelor Rovinari, Turceni Ișalnița și Craiova II pentru trecerea vârfului de iarnă 2017-2018”, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com