Ce soluţii are Romanescu pentru a conduce Primăria Târgu Jiu?

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, nu are niciun fel de soluţii pentru a conduce primăria, dacă nu va controla şi Consiliul Local. Chiar dacă încearcă să atragă de partea sa directorii din instituţie, interesaţi să facă şi pe dracu în patru să îşi conserve posturile şi privilegiile, fără votul din Consiliul Local nu se poate face nimic. Probabil că de acest lucru şi-a dat seama şi Romanescu şi a încercat mai întâi să îi deturneze pe şefii din primărie de pe traiectoria PSD. Acest lucru a şi generat la un moment dat nemulţumiri majore în partid şi viceprimarul PSD, Adrian Tudor, a simţit pericolul îndepărtării directorilor şi a cerut tragerea acestora „la răspundere”. Dar, vorba aia, în trei ani se poate întâmpla orice şi directorii ştiu că e mai aproape cămaşa decât haina. Jonglează şi ei între primar şi majoritatea PSD cum pot.

Singura variantă a lui Romanescu

Singura variantă a edilului Marcel Romanescu este să propună proiecte de nerespins în Consiliul Local. Iar atunci când sunt respinse să facă scandal şi să vorbească despre faptul că social-democraţii se opun unor programe şi proiecte care ar fi utile comunităţii. A fost şi cazul terenului de 2.000 de metri pătraţi, suflat de sub nasul consilierilor locali ai PSD de către un om de afaceri care a plătit suma cerută de SIOMAX. Este în mod cert o bilă neagră pentru consilierii majorităţii. Dar ce proiecte mai are Romanescu. De asemenea, care va fi replica PSD?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com