Ce salarii mai sunt în Gorj

Câștigul salarial mediu brut pe economie în luna iulie 2022 a fost de 6405 lei, cu 8 lei (-0,1%)  mai mic decât în luna iunie  2022. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de  3975 lei, în uşoară scădere faţă de luna precedentă, cu 2 lei (-0,1%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informative) (9549 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante  (2273 lei). Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,1%.

Indicele câştigului salarial real (calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum) a fost de 97,5% în luna iulie 2022 faţă de luna iulie 2021, iar  în luna iulie 2022 faţă de luna iunie 2022 a fost de 99,0%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 221,6%, cu 2,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iunie 2022.

În luna iulie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 6,6% ȋn depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi;
  • între 4,0% și 6,0% ȋn activităţi de servicii anexe extracţiei, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, transporturi aeriene, alte activităţi extractive;
  • între 2,0% și 4,0% ȋn silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor textile, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2022 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 14,2% ȋn activităţi de editare;
  • între 4,0% și 7,0% ȋn fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, captarea, tratarea şi distribuţia apei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor din tutun;
  • între 1,5% și 4,0% ȋn extracţia minereurilor metalifere, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, colectarea şi epurarea apelor uzate.

În sectorul bugetar  s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ȋn învăţământ (-6,6%, în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare), ȋn administraţia publică (-1,5%), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (-1,0%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com