Cât de reale sunt legendele din jurul lui Marcel Romanescu?!

De când Marcel Romanescu a fost ales primarul municipiului Târgu Jiu, în jurul lui au apărut mai multe legende şi le spunem legende, pentru că până în acest moment nu exista dovezi clare pentru niciuna dintre ele. Cel mai des se vorbeşte despre grupurile de interese din jurul primarului, dar şi despre George Romanescu, directorul de la ITM şi fratele edilului, care ar lua de fapt deciziile. Grupul de interese din spatele lui Marcel Romanescu ar fi mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi Nicolae Sarcină, despre care se spune că vrea să pună mâna pe stadion.

Care ar fi interesul lui George Romanescu

George Romanescu este cel care l- ar vrea pe fratele său preşedinte la PNL, în locul lui Dan Vîlceanu, pentru ca într- o viitoare Guvernare liberală să decidă cine şi în ce funcţii va merge. Persoane din anturajul său spun că actualul director al ITM ar vrea să devină prefect. În bătaia pentru preluarea partidului acesta este susţinut şi de Mihai Paraschiv, care este într- o contradicţie clară cu Dan Vîlceanu. Aceştia trebuie să aştepte însă 4 ani, până când la partid vor fi organizate alegeri interne. Deocamdată Vîlceanu este deputat, preşedinte ales al partidului, vicepreşedinte PNL la nivel naţional, comunicator, este printre puţinii din noua generaţie de parlamentari care a devenit vizibil în foarte scurt timp, lucruri care sunt în avantajul clar al actualului preşedinte.

Legătura lui Romanescu – Cârciumaru

De asemenea, s- a tot vorbit despre o legătură între fraţii Romanescu şi Florin Cârciumaru, preşedintele PSD şi se pare că ar exista. Toată lumea se întreabă de ce George Romanescu rezistă director la ITM într- o guvernare PSD şi după o bătălie politică a fratelui său cu PSD, concretizată cu pierderea primăriei de către social democrati. Răspunsul l- ar fi dat oamenilor din PSD, chiar Cârciumaru, acesta fiind întrebat de colegii săi de partid, de ce George Romanescu mai este ţinut în funcţie. Răspunsul senatorului a fost că directorul ITM este în relaţii foarte bune cu Claudiu Manda de la Dolj, foşti colegi de şcoală la un moment dat, Manda fiind un apropiat al Ministrului Muncii Lia Olguţa Vasilescu. Această prietenie, a explicat Cârciumaru, l- ar ţine în funcţie pe George Romanescu. Fostul şef al IPJ Gorj, Viorel Caragea spune că cel care dă informaţii pesediştilor este chiar directorul ITM.

Ce face Marcel Romanescu

Deoarece în jurul lui Marcel Romanescu ar fi foarte mulţi oameni care au interese personale, acesta ar fi şi motivul pentru care primarul este debusolat. Pe de o parte i se cere să lupte cu Dan Vâlceanu pentru preluarea partidului, pe de altă parte grupul de interese îşi cere dreptul, oamenii PSD îl intoxică cu tot felul de infomaţii pentru a- l speria şi mai tare, PNL îi cere să fie primar, iar Marcel Romanescu cel mai probabil, vrea să scape de toate aceste presiuni. Public nu a răspuns la niciuna dintre aceste ipoteze, deşi se discută de ceva vreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com