Câştigul salarial mediu nominal net în Gorj – 3.275 de lei

CÂŞTIGUL SALARIAL MEDIU NOMINAL BRUT pe economie în luna august 2020, a fost de 5337 lei, cu 131 lei (-2,4%) mai mic decât în luna iulie 2020. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de  3275 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 97 lei (-2,9%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei(inclusiv activităţi de servicii informatice) (7431 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante(1704 lei). Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,6%.

Indicele câştigului salarial real (calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum) a fost de 104,8% pentru luna august 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar  pentru luna august 2020 faţă de luna precedentă a fost de 97,1%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 220,4%, cu 6,4 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2020.

În luna august 2020, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna iulie 2020 ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, de vacanţă, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici sau de remunerarea parţială a salariaţilor, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie din unele activităţi economice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com