Cârciumaru știe de ce va primi încă un mandat de senator, chiar dacă nu va fi președinte la PSD Gorj
Liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a anunţat că îşi mai doreşte un mandat de senator. Parlamentarul a dat de înţeles că este sigur de o nouă candidatură pe listele PSD Gorj, pe un loc eligibil, chiar dacă nu va mai conduce filiala judeţeană a partidului.
Cârciumaru se bazează pe faptul că viitorii şefi ai PSD Gorj, în frunte cu deputatul Mihai Weber, nu se vor putea dispensa de el. Cârciumaru încă se mai consideră locomotiva PSD Gorj şi este pregătit să o demonstreze inclusiv cu anumite sondaje care vor fi efectuate în perioada următoare. Există şi riscul ca sondajele să fie împotriva lui Florin Cârciumaru, însă senatorul este sigur că în orice sondaj de opinie este peste oricare din colegii săi din organizaţia judeţeană.