Cârciumaru l-a torpilat pe sindicalistul Nelu Roşca: a „preluat” un proiect de lege la care lucrează liderul de la Roşiuţa
Senatorul Florin Cârciumaru, în criză de imagine în zonele miniere sau avid de imagine în zona Complexului Energetic Oltenia(CEO), a făcut-o lată şi a lăsat să se înţeleagă faptul că se ocupă de un proiect de lege care vizează situaţia lucrătorilor din minerit. Lăudabilă intenţia aproape-politicianului Florin Cârciumaru, însă proiectul de lege îi aparţine filă cu filă unuia dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia.
Legea lucrătorului minier
Cârciumaru s-a tot perindat prin zonele miniere şi a tras cu urechea la liderii de sindicat. Unul dintre aceştia, Nelu Roşca, de la Roşiuţa, i-a povestit cum lucrează la un proiect de lege care vizează lucrătorii din minerit şi statutul acestora. Este vorba de un act normativ care să protejeze această categorie de lucrători. Băiat isteţ, de Negomir, Florin Cârciumaru a anunţat într-un comunicat de presă că va fi port-drapelul iniţiativei respective, fără să amintească un rând despre faptul că este un demers al sindicatelor sută la sută, iar politicienii pe care îi plătim în parlament să facă legi se ocupă de cu totul altceva, în afară de problemele judeţului Gorj, cum ar fi mineritul, energia, drumurile, locurile de muncă şi alte chestii de genul acesta, la care senatorii şi deputaţii de Gorj nu au cum să se gândească, pentru că sunt greu de realizat şi presupun efort intelectual şi fizic. Adică să gândeşti, precum şi să te deplasezi, să discuţi cu specialişti. Mai bine tragi cu urechea la munca altora şi o iei de-a gata, pentru că totul e preparat.
Andrei Pavel