Cârciumaru îl întreabă pe ministrul Economiei ce planuri are cu mineritul din Oltenia

Senatorul de Gorj, Florin Cârciumaru, i-a transmis o interpelare ministrului Economiei, Virgil Popescu, în care îl întreabă ce planuri are cu mineritul din Oltenia și cu termocentralele pe bază de cărbune.

„Stimate domnule ministru Virgil Daniel Popescu,

Cu toții am constatat că, prin ministerul pe care îl conduceți și prin partidul care v-a numit în funcție, v-ați implicat destul de mult în ceea ce privește schimbarea membrilor din Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, companie la care Statul român deține pachetul majoritar de acțiuni. Multe dintre numirile recente din acest for de conducere au fost făcute pe alte criterii decât cele de competență, cum s-ar pretinde într-o Românie normală. Prin ministerul condus de dumneavoastră și Partidul Național Liberal, ați promovat în board-ul companiei energetice persoane necalificate (nutriționiști), necompetente cu domeniul energetic. În plus, partidul dumneavoastră aflat la guvernare a intervenit și în structura Directoratului Complexului Energetic Oltenia, schimbând oameni profesioniști care cunoșteau foarte bine problemele cu care se confruntă societatea națională. Domnule ministru, când aveți de gând să vă implicați și în rezolvarea adevăratelor probleme de la CE Oltenia, nu doar de schimbarea profesioniștilor cu nutriționiști?

De câteva săptămâni, salariații Complexului Energetic Oltenia se află forțat în șomaj tehnic, prin rotație, și nu puteți da vina pe coronacriză. Nu puteți căuta țapi ispășitori la nesfârșit pentru a acoperi incompetența sau interesele obscure de la această companie!

Aveți ocazia să demonstrați contrariul acestor acuzații, având în vedere că PNL are acum puteri depline cu guvern și președinte de țară. În această situație, nu mai puteți da vina nici pe fostul Guvern PSD-ALDE, pentru că dețineți toate frâiele țării și aveți în Parlamentul European și cei mai mulți deputați care, deocamdată, nu au arătat că țin cu românii! Cetățenii nu mai pot fi duși cu vorba pentru că, în cele șase luni de guvernare, și-au dat seama că sunteți incompetenți sau reprezentați interese antinaționale, care vor să închidă și puținele companii ale statului care încă mai sunt în picioare.

În prezent, centralele electrice din surse convenționale de energie electrică, în special cele care utilizează lignit din producție internă, înregistrează costuri crescute din cauza faptului că nu pot funcționa în mod continuu, iar atunci când sunt oprite nu pot presta nici servicii tehnologice de sistem fără costuri suplimentare.

Reducându-și contribuția la necesarul de energie, centralele respective nu pot fi competitive pe piață, iar acest lucru afectează în lanț sectorul minier prin diminuarea cantităților de lignit utilizate în procesul de producție a energiei electrice, totul răsfrângându-se asupra securității energetice a României. CE Oltenia are 13.136 de salariați, o cotă de piață de 24%, (în prezent cota de piață este sub 10%. Se poate spune că, raportat la capacitatea efectivă, poate deține o cotă de producție de 24%), iar în situații extreme (secetă prelungită sau ierni cu temperaturi foarte scăzute), cota ajunge la 35%.

În afară de împrumuturi cu dobândă și șomaj tehnic pentru salariați, ce soluții mai au specialiștii PNL pentru salvarea CE Oltenia? Și în Guvernarea PSD-ALDE compania energetică s-a confruntat cu probleme, însă angajații nu au fost trimiși acasă forțat și au primit și măriri salariale.

Ce măsuri, planuri aveți pentru evitarea intrării CE Oltenia în insolvență, respectiv faliment, dacă noua administrație și noul Consiliul de Supraveghere nu reușesc să ramburseze ultimul împrumut contractat pentru plata certificatelor de carbon? Peste 13.000 de olteni (majoritatea gorjeni) se află în pericolul de a-și pierde locul de muncă, iar alte mii de posturi de la firmele prestatoare în minerit-energie se află în aceeași situație.

Care este stadiul extinderilor fronturilor de lucru la CE Oltenia? Ce măsuri ați luat în cele șase luni pentru deblocarea perimetrelor afectate de exproprieri?

De ce domnul Virgil Daniel Popescu, Ministerul Economiei, principalul acționar al Complexului Energetic Oltenia, își lasă compania să moară încet? Doar pentru că e mai ieftin afară? Dar energia importată din Ucraina sau Serbia are inclusă taxa de CO2?

De ce în aceste condiții nu renegociați pentru România cotele de emisii CO2?

Domnule ministru Virgil Daniel Popescu, după cum știți, funcționarea centralelor din surse convenționale de energie este necesară pentru asigurarea serviciilor tehnologice de sistem și acoperirea curbei de sarcină a consumului de energie electrică.

Studiile privind siguranța și adecvanța Sistemului Electroenergetic Național indică faptul că este necesar să funcționeze centrale electrice localizate distribuit pe teritoriul țării, care să asigure servicii tehnologice de sistem, precum și realizarea echilibrului dintre cererea și oferta de energie electrică a țării.

Centralele termoelectrice aparținând S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., cu o putere instalată de cca. 3200 MW, care funcționează pe lignit asigurat de exploatările de cărbune existente în județele Gorj și Mehedinți (5%), sunt în situația de a-și reduce drastic aportul la acoperirea consumului din România din cauza accesului garantat la rețele electrice și dispecerizarea prioritară a energiei din surse regenerabile, dar și a consumului redus de energie, pe perioada stării de urgență. Domnule ministru, România a devenit, din păcate, importator net de energie la un preț mai mare decât prețul obținut pentru exporturile sale din lunile precedente.

De ce prețurile  la energia electrică din România sunt cu circa 30% peste prețurile din Austria, Olanda, Franța, Belgia și plătim aproape dublu față de cel din Germania?

Aveți un program de măsuri de stimulare a economiei care să vizeze în primul rând reducerea facturilor la energie?

De ce de fiecare dată când intrați la guvernare companiile naționale au de suferit de pe urma măsurilor luate și sunt avantajate, în schimb, societățile străine?”, potrivit interpelării.

 

 

 

Vă mulțumesc!

 

Solicit răspuns scris!                                              Senator PSD, Florin Cârciumaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com