Caravana Docuart ajunge în Sibiu și Târgu Jiu

Caravana Docuart își continuă traseul celei de-a 5-a ediții, proiectând la Sibiu în 21 martie și la Târgu Jiu în zilele de 22 și 23 martie o selecție de documentare românești contemporane, premiate și rar expuse.

Sibiu

Prima oprire la Sibiu are loc miercuri, 21 martie la Librăria Habitus, unde vor fi proiectate cel mai bun documentar studențesc și filmul cu cea mai bună imagine în secțiunea principală, ambele premiate la festivalul documentarului românesc – București Docuart Fest 2017 (BDF). Cine iubește și lasă (R. Victor Gălușcă) va putea fi urmărit de la ora 20:00 și spune povestea celor 4000 de negative din anii ’60 găsite într-o casă abandonată, într-un sat aproape pustiu din România. De la 20:30, Secondo Me, în regia lui Pavel Cuzuioc, ne poartă prin viețile de zi cu zi a 3 garderobieri care își desfășoară activitatea în 3 opere din Europa: Opera din Viena, Opera Scala din Milano și Opera din Odesa.

Târgu-Jiu

Următorul oraș pe harta Caravanei este Târgu Jiu, unde spectatorii sunt așteptați cu opt proiecții în cele două zile în care evenimentul va fi prezent la Universitatea Constantin Brâncuși, Sala Amfiteatru 1, parter (Cal. Eroilor nr. 30).

Prima zi de proiecții, 22 martie, începe la 18:00 cu același Cine iubește și lasă. De la 18:20 învățăm lecția despre cum acționând micro, influențăm macro, prin documentarul regizat de Ioana Grigore – Mereu pe fugă, dar nu și astăzi. La final, Ioana va fi prezentă la discuții pentru a povesti mai multe despre cazul satului în care astăzi există o practică ecologică datorită unei singure inițiative a unui om. De la 19:00 rulează Variațiuni pe un nume, cel mai bun documentar de televiziune în 2017 la BDF, în regia Violetei Gorgos, iar seara se încheie cu producția premiată pentru cel mai bun documentar românesc al anului – Varză, cartofi și alți demoni¬ – o satiră a realităților curente din agricultura europeană care observă îndeaproape cazul unui sat din România chiar prin ochii regizorul Șerban Georgescu.

Vineri, 23 martie, Caravana propune 3 scurtmetraje studențești, începând cu 18:00: Interzis… la apă plată (R. Ioan Vintilă) – o frântură din viața de noapte a unui club din București, O viață ratată (R. Eugeniu Bocancea) – istoria de rezistență a unui național țărănist în fața represiunilor regimului socialist din România și Rise Up (R. Adrian Moisiu, Marius Mihordescu) – flashurile de conștiință ale unui taximetrist bucureștean trăite cu o săptămână înaintea unei operații, iar filmul deține titlul pentru cea mai bună imagine în secțiunea sa. La finalul fiecăruia vom sta de vorbă cu tinerii regizori prezenți pentru sesiuni de Q&A.

Caravana se încheie cu proiecția filmului Camera Obscura, de la 19:45, prezentând povestea cinecluburilor din România în anii comunismului: o bucată de istorie îndeaproape documentată, povestită de cinefilii de atunci și regizată de Gheorghe Preda.

“Caravana se aliniază preocupării noastre de a atrage și genera manifestări culturale în oraș, de a crea o dinamică culturală ce poate crește organic alături de o comunitate numeroasă, interesată și receptivă”, spune Adrian tudor, viceprimarul orașului Tărgu Jiu.

Caravana Docuart sprijină sectorul cultural și face accesibile produse cinematografice românești în orașe în care cinema-ul nu există ca obicei cotidian ori ca spațiu fizic. Acest proiect creează dialog în comunitate, educă și informează. Caravana Docuart merge la drum cu documentarul românesc alături de BMW România. Proiectul este organizat de asociația culturală pentru film documentar românesc Docuart și reprezintă o extensie a festivalului de film București Docuart Fest. Caravana Docuart este cofinanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) și Centrul Național al Cinematografiei (CNC). Intrarea în lumea documentarului este liberă!

____________________

Organizator: Asociația Docuart

Cofinanțat: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Centrul Național al Cinematografiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com