Când vin banii de la Moş Nicolae pentru 4.000 de angajaţi ai CEO?
Peste 4.000 de mineri şi energeticieni vor beneficia de prima de Moş Nicolae până în data de 6 decembrie. Suma este de 150 de lei. Dacă vor putea fi realizate toate procedurile necesare, banii vor intra şi de luni în contul salariaţilor, dar nu mai târziu de miercuri, după cum susţine Ion Ruşeţ, consilier în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Prima de Moş Nicolae a fost de doar 100 de lei, însă sindicatele au solicitat o majorare de 50 de lei pentru fiecare copil minor aflat în întreţinere.
Au fost de acord cu majorarea
Administraţia Complexului Energetic Oltenia a fost de acord, fiind identificate fondurile necesare pentru mărirea primei de Moş Nicolae. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu prima de Crăciun. Deocamdată, cuantumul acesteia este de o mie de lei, însă minerii şi energeticienii au aşteptări mari de la liderii de sindicat, respectiv că aceştia vor reuşi să obţină o primă mult mai mare, de sărbătorile de iarnă.