Campania caritabilă „Dăruiește de Crăciun” 2017, pentru gorjenii cei mai săraci

Liga Studenților din UCB împreună cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din        Târgu-Jiu organizează, în perioada 5 – 20 decembrie 2017, cea de-a șaptea ediție a Campaniei caritabile „Dăruiește de Crăciun”. Campania presupune colectarea de obiecte de îmbrăcaminte, rechizite, jucării și produse alimentare pentru familii cu posibilități financiare reduse, dar și copiii din Centrele de plasament din Târgu Jiu. Odată cu începerea campaniei caritabile (5 decembrie), se dorește și celebrarea Zilei Internaționale a Voluntarilor, oferind voluntarilor încă o dată posibilitatea de a arăta cât de implicați sunt în activitățile de voluntariat, de a muncii în folosul celor nevoiași si de a împărtăși valorile voluntariatului, dar totodata de a le promova.

Ziua voluntarilor

De altfel, prin cadrul acestei campanii care debutează exact în ziua sărbătoririi voluntarilor, este un motiv în plus ca studenții, dar și cadrele didactice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, să se implice cât mai mult în astfel de acțiuni. Cuprinși de magia sărbătorilor de iarnă, atât studenții, cât și cadrele didactice își doresc să aducă un zâmbet și pe chipul altor persoane, bucurându-se cu toții de magia sărbătorilor de iarnă, de aceea, din acest an, voluntarii Ligii Studenților doresc să colecteze și cărți pe care să le ofere în prag de sărbători.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com