Călinoiu a scindat PSD. Va mai fi primit în partid?

Fostul preşedinte executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a produs o ruptură în partid. După ce i s-a deschis poarta la partid, Ion Călinoiu chiar a participat la o şedinţă a PSD Târgu Jiu, în calitate de invitat. Cel care a făcut anunţul că Ion Călinoiu poate reveni în PSD este chiar preşedintele partidului Florin Cârciumaru. Acesta a considerat că este momentul să aibe un aliat în disputa cu deputatul Mihai Weber care îşi doreşte şefia organizaţiei judeţene.

Va mai fi primit în partid?

În momentul de faţă PSD este împărţit în două în ceea ce priveşte revenirea lui Ion Călinoiu în partid. O parte care este favorabilă revenirii, în frunte cu Florin Cârciumaru şi Aurel Popescu şi alta care ezită sau se împotriveşte, în frunte cu preşedintele executiv Mihai Weber. Acesta din urmă chiar s-a apucat să îi consulte pe liderii de organizaţii locale să vadă dacă îşi găseşte aliaţi împotriva revenirii lui Ion Călinoiu în PSD Târgu Jiu. De asemenea, Weber susţine că adeziunea lui Călinoiu va trebui analizată atent de structurile de conducere ale PSD Gorj şi că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj nu ar trebui să primească direct o funcţie de conducere la nivel politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com