Căldăruşe nu ar spune nu unei reveniri în producţie

Preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia(SMEO), Gabriel Căldăruşe, a declarat la o televiziune locală că nu se teme de o revenire în producţie. Liderul de sindicat a menţionat însă că va lua o decizie în acest sens numai după finalizarea negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă de la Complexul Energetic Oltenia. Este vorba de luna aprilie a anului viitor. Sindicatele şi administraţia colosului energetic se vor întâlni pentru a stabili coordonatele contractului colectiv de muncă pentru următorii doi ani.

A lucrat la Cariera Tismana

Sindicalistul Gabriel Căldăruşe a lucrat înainte de a intra în mişcarea sindicală la Cariera Tismana. În mod normal, Gabriel Căldăruşe ar trebui să revină la vechiul loc de muncă, respectiv în zona de producţie. Pe de altă parte, majoritatea liderilor de sindicat au primit posturi de inspectori sociali. Aceştia activează în cadrul unui departament care se află în subordinea managerului Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza. Este însă posibil, dacă Gabriel Căldăruşe va reveni în câmpul muncii, să primească o leafă mai mică decât veniturile actuale pe care le încasează ca sindicalist. Dacă îşi va păstra însă şi indemnizaţiile de sindicalist, atunci va avea salariul de la carieră sau de inspector social ca bonus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com