Boza, tot mai izolat la CEO. Situația s-ar putea schimba dacă PSD preia CS-ul sau Ministerul Energiei

Potrivit unor surse din mediul politic, sunt șanse de peste 90% ca în prima ședință a Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, pe lângă alegerea președintelui să se pună în discuție și soarta Directoratului. Inclusiv liderii de sindicat din companie cred că zilele lui Sorin Boza ca președinte al Directoratului sunt numărate.

Este și motivul pentru care Boza e tot mai izolat de câteva zile, întrucât se așteaptă numirea altor șefi și noi directive în ceea ce privește managementul Complexului Energetic Oltenia. Boza nu are șanse să mai rămână angajat al companiei, doar dacă și-a negociat un post de consilier prin ministerul de resort. Până și liderii de sindicat apropiați au făcut un pas în lateral și așteaptă noua conducere. Situația ar putea căpăta o altă turnură, dacă PSD ar prelua conducerea CS sau Ministerul Energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com