Bilanţ Centrul Antidrog: Gorjul e pe harta consumului de droguri

Pe parcursul anului 2017, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj au continuat implementarea proiectelor, campaniilor naţionale şi locale de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri prin informarea, educarea şi conştientizarea elevilor, studenţilor şi adulţilor cu privire la efectele consumului de tutun, alcool şi droguri asupra organismului, precum şi cu privire la consecinţele sale în plan fizic, psihic şi social. Pentru conştientizarea şi implicarea întregii populaţii şcolare în programe de prevenire a consumului de droguri, în scopul întăririi influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii influenţelor factorilor de risc, CPECA Gorj a dezvoltat, la nivel judeţean, proiecte naţionale şi judeţene, în care au fost implicate autorităţile locale, instituţii publice locale şi organizaţiile neguvernamentale partenere. Ca și proiecte naționale implementate de către CPECA și partenerii locali menţionăm: „Mesajul Meu Antidrog”, ediția a XIV-a, la care s-au înscris un număr de de 73 elevi de la majoritatea unităților școlare din județul Gorj ; Fred Goes Net, proiect prin care a fost realizat un curs FRED, la care au participat un număr de 8 beneficiari, și campania  națională a de  prevenire a consumului de canabis “  # POT ALTFEL ”. Campania  s-a desfășurat în perioada septembrie- decembrie 2017, iar în cadrul camapaniei au avut loc  un număr de 10 activități în 7 unități școlare la care au participat un număr de 546 beneficiari ( elevi și studenți ) și 52 cadre didactice.

Proiecte locale

În ceea ce privește proiectele locale, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj și partenerii locali au implementat un număr de 9 proiecte, din care 5 finalizate: ,,Copiii noștri cresc frumos”, ,,Împreună pentru o viață sănătoasă! „, ,,Adolescență fără vicii” ,,Prevenirea violenţei în şcoală”  și  “’Educație pentru sănătate – Mens sana in corpore sano”și 4 în implementare: „Împreună pentru o viaţă sănătoasă”, „Adolescență fără vicii”, „Educație pentru sănătate” şi ,,Copiii noștri cresc frumos”. În cadrul acestor proiecte, au fost desfășurate 28 de activități, la care au participat  997 preșcolari  și elevi și 38 cadre didactice. Pe parcursul anului 2017, CPECA Gorj și partenerii locali au desfășurat 23 de activități punctuale în rândul elevilor din județul Gorj, la care au participat 1203 elevi, și 73 cadre didactice. În mediul  familial în anul 2017 au fost desfășurate un număr de 12 activități punctuale, la care au participat  78 de copii instituționalizați și personal angajat al DGASPC. În  ceea ce privește componenta prevenire comunitară, ca și activități punctuale, au fost desfășurate un număr de 11 activități, la care au participat 111 specialiști în domeniul asistentei medicale și 779 persoane de diferite vârste. De asemenea, specialiștii CPECA Gorj au participat și organizat o serie de activități pentru marcarea unor evenimente de importanță deosebită, precum programul „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, „Ziua Mondială de Luptă împotriva tuberculozei” 24 martie, Ziua MONDIALĂ FĂRĂ TUTUN”- 31 MAI 2017, Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri”- 26 iunie, Ziua Naţională Fără Tutun-17 noiembrie. La aceste activități au participat un număr de 1407 persoane de diferite vârste.

130 de şedinţe de management de caz

În domeniul asistenței medicale, pshihologice și sociale, pe parcursul anului 2017, au fost acordate 95 informări pe temele consumului de droguri persoanelor ce s-au adresat centrului, 185 ședințe de consiliere psihologică, 75 evaluări psihologice, o evaluare medicală, 130 ședințe de management de caz. Lunar, au fost preluate fişele standard de urgenţă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a fost întocmită baza de date și trimisă la Observatorul Român de droguri și Toxicomanii din cadrul Agenției Naționale Antidrog. În perioada ianuarie-decembrie 2017, au fost colectate și introduse în baza de date 7 fișe de urgență. În conformitate cu prevederile art.19/1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, au fost efectuate evaluări pentru 4 persoane referite instituţiei noastre de către structurile Ministerului Public, prin ordonanţe DIICOT. Activitatea CPPECA Gorj, structură teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog, instituţia cu rol de coordonator naţional în domeniul drogurilor, s-a desfăşurat în concordanţă cu prevederile Strategiei Naţionale Antidrog 2013-2020 şi a Planului de acţiune pentru perioada 2017-2020 pentru implementarea Strategiei Naţionale Antidrog 2013-2020, respectând caracteristicile socio-demografice ale judeţului Gorj. De asemenea, au fost implementate activităţile prevăzute în Planul de acţiune pentru perioada 2017-2020 ale Strategiei judeţene antidrog 2014-2020 şi elaborate Rapoartele de monitorizare a activităţilor desfăşurate în anul 2016, prevăzute în planurile menţionate anterior.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com