Bătrânul rătăcit la Motru şi care a sunat la 112 se afla de fapt la vânătoare. S-a ales cu dosar penal!

La data de 28 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 80 de ani, din comuna Cătunele, a apelat serviciul unic de urgentă 112, sesizând faptul că este rătăcit undeva în apropierea municipiului Motru și i s-a făcut rău în timp ce se afla pe dealurile din localitate.

Polițiști din cadrul Poliței Municipiului Motru, Detașamentul de Pompieri Motru, Salvamont Gorj și Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj s-au deplasat de urgență la locul indicat de bărbat, încercând să-i dea de urmă acestuia. Datele cunoscute nu erau nici pe departe suficiente, pentru că lipsa semnalului a făcut ca apelul să se întrerupă brusc, așa că operațiunea nu părea deloc ușoară pentru oamenii legii.

După căutări îndelungate, de aproximativ două ore jumătate, s-a reușit identificarea bărbatului, pe dealurile din comună, fiind examinat medical de către un echipajul SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Motru.

Cum după un necaz, vine altul, lucrurile s-au înrăutățit din nou pentru bătrânul rătăci

Bărbatul de 80 de ani, deținător legal de armă de vânătoare, a fost identificat pe fondul de vânătoare Motru, având asupra sa o armă de vânătoare calibru 12/2 mm, cu două cartușe nepercutate, de cal. 12 mm. Cum nu se poate sa nu conștientizăm pericolul la care s-a expus, atât pe acesta, cât și pe alte persoane care puteau fi in zonă,  polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv, conform Legii 407/2006, privind Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, întocmind un dosar penal în acest sens.

Arma de vânătoare și cele 2 cartușe au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar la domiciliul bărbatului nu au mai fost identificate alte arme și muniții.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com