Bătaie pentru postul de director la OJFIR Gorj. Doi politicieni se luptă să își impună oamenii

Postul de director la OJFIR- Oficiul Județean pentru pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va fi scos la concurs pe data de 26 septembrie. Pana pe 17 septembrie candidații trebuie sa își depună dosarele.
Cerințele pentru ocuparea postului de director, ca pentru proști
Una dintre cerințe este ca cei care vor să candideze sa cunoască o limba străină, engleza sau franceza, la nivel mediu, în niciun caz la perfecție. O alta cerință este ca cei care vor postul de conducere să știe sa gestioneze poșta electronică la nivel avansat. Adică verificarea mail-urilor. Probabil, aceste cerințe vin în contextul în care premierul României face gafă după gafă și nu trebuie sa apară oameni care sa o eclipseze, în nicio instituție. Toți trebuie sa fie sub nivelul lui Dăncilă.
SURSE: Bătaia politicienilor pentru banii agenției 
Unul dintre politicienii interesați de acest post este Mihai Weber, deputat PSD, care vrea să îl impună director pe fiul său. Acesta lucrează la AFIR București, unde a fost transferat anul trecut de la Ministerul Energiei. Era primul pas pentru a-l putea aduce în Gorj. S-a aflat de această intenție în spațiul public, iar deputatul s-a reorientat. Următoarea funcție pe care a vizat-o a fost director la Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, adică sa coordoneze activitatea întregii regiuni Sud-vest Oltenia, care derulează milioane de euro, fonduri europene, anual. Și această încercare a eșuat, probabil pentru că Mihai Weber nu mai are suficientă putere în partid.
Chiar dacă nu a reușit să-l pună director pe fiul sau, Weber a reușit sa angajeze 4 oameni la OJFIR Gorj, cu transfer direct, fără concurs, de la SRL-uri, spun surse din instituție. Cele 4 persoane sunt prieteni și fini ai deputatului, doua dintre ele apropiindu-se de onorabila vârstă a pensiei.
Un alt politician este interesat de conducerea OJFIR. Este vorba de Ion Iordache, care a ajuns de curând în biroul de conducere ALDE Gorj și care demult se chinuiește sa își angajeze un apropiat la OJFIR Gorj.
Cum sunt împărțire politic posturile OJFIR
Împărțirea politică a celor care vor coordona cheltuirea banilor europeni a fost făcută. Postul de director este al PSD, partid care vrea să o impună pe Anca Bordușanu, în prezent jurist la MedservMin.
ALDE ar avea postul de sef seviciu SLINA- departamentul pentru investiții non-agricole, care gestionează inclusiv Gal -urile. Acest post este liber, după ce Valeriu Gogelescu, membru ALDE, a fost suspendat cu câteva zile înainte de pensionare, pentru că este trimis în judecată de DNA într – un dosar penal de frauda cu fonduri europene.
Așteptăm cu interes să vedem care politician se va impune, pentru ca de oameni capabili care sa conducă instituția nu putem să avem pretenții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com