Bărbat snopit în bătaie de doi tineri. Asupra unuia a fost depistată o armă neletală.

Secţia 8 Poliţie Rurală Stoina a fost sesizată ieri prin apelul 112 de un bărbat de 53 de ani, din comuna Logreşti, cu privire la faptul că a fost agresat de două persoane, la domiciliul acestora. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a stabilit faptul că un bărbat de 31 de ani, din comuna Logreşti și un bărbat de 37 de ani, din municipiul Bucureşti, sub pretextul că au nevoie de ajutor să pornească un autoturism care a rămas împotmolit pe câmp, au rugat apelantul să îi ajute. Suspecții l-au transportat pe apelant la domiciliul acestora, unde a fost agresat fizic de către cei doi, pe fondul unui conflict mai vechi. Victima a suferit mai multe leziuni, care necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale. În urma continuării cercetărilor de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, s-a constatat că suspecții au săvârșit mai multe fapte, pentru care au fost extinse cercetările, iar la unul din suspecţi a fost identificată o armă neletală de autoapărare cu gaze, deţinută ilegal. Astfel, în baza probatoriului administrat în dosar, față de cei doi suspecți a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în data de 2 octombrie a.c., să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești cu propuneri legale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată prin introducerea pe teritoriul statului Român de arme şi muniţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com