Bărbat reținut după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea

La data de 15 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Brănești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor instituite prin ordinul de protecție și amenințare. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, la aceeași dată, ar fi revenit la domiciliu și ar fi amenințat-o pe soția sa cu moartea, încălcând astfel prevederile ordinului de protecție provizoriu, emis de polițiști la data de 13 aprilie a.c. Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com